6 sfaturi pentru folosirea corectă a laptopului şi prelungirea duratei de viaţa a acestuia.
Cu toţii avem deja, sau ne dorim să deţinem un laptop. Aceste sisteme mobile sunt într-o continuă dezvoltare şi acaparează lumea modernă din ce în ce mai mult. Unii dintre noi le privim ca pe un moft, alţii ca pe o necesitate.
Preţurile scad de la o zi la alta, performanţele cresc, un trend care vine în favoarea noastră, a consumatorilor.
Ca orice dispozitiv electronic, şi laptopurile au o durată de viaţă limitată, însă există câteva modalităţi de prelungirea a duratei de viaţa a laptopului nostru, dacă acesta este folosit corect. Ele sunt simple, practice şi pot fi puse în aplicare de oricine.
1. Trebuie să acordăm mai multă atenţie la mufa de intrare curent. De fiecare dată când scoţi sau introduci incarcatorul de la laptop ai grijă să nu forţezi. Socurile pot dezlipi mufa de alimentare de pe placa de baza iar inlocuirea mufei de alimentare, costa la un service, intre 50 si 150 de lei.
2. Nu folosiţi laptopul pe pat sau alte suprafete care il pot sufoca. De fiecare dată când aşezăm laptopul pe suprafeţe moi, acesta se supraîncălzeşte deoarece aerul nu poate circula pentru a-l aerisi într-un mod optim. O altă perspectivă tine de integritatea acestuia care poate fi afectată destul de uşor, în pat se întâmplă des mici accidente care pot afecta într-un mod major laptopul dvs.
3. Foloseşte un suport de racere (cooler)! Toţii specialiştii IT au declarat că principalul inamic al laptopului, este căldura, supraîncălzirea aparatului. Totusi, iti recomandam sa urmaresti parerile clientilor despre un anumit cooler, intrucat nu toate sunt eficiente.
4. Curăţarea display-ului în mod corect. Cel mai important este să nu folosim obiecte aspre pentru a-l şterge, şi să folosim soluţii speciale de curăţare LCD, sau cel mai simplu o cârpă uşor umedă şi moale pentru a nu zgâria ecranul.
5. Foloseşte bateria cel puţin o dată pe lună până la descărcarea completă. Toate companiile recomandă acest lucru. Dacă laptopul este ţinut doar în priză riscăm ca pe viitor durabilitatea bateriei să fie afectată.
6. Curata laptopul anual! Supraincalzirea se poate datora si acumularilor de praf si scame din interiorul laptopului. Acestea, formeaza in timp paturi de praf care obtureaza caile de ventilatie. Inainte de venirea verii, asigura-te ca laptopul este curat in interior iar sistemul de ventilatie si racire, funtioneaza corect.